Articol actualizat pe 08/05/2019 de Andu
Cum alegi caminul studentesc potrivit este probabil o întrebare pe care mulți părinți și studenți și-o pun. Am încercat să schițăm un ghid simplu, care să vă îndrume spre decizia potrivită. Spunem potrivită, întrucât nu știm dacă aceasta este și cea corectă. Iata de ce anume trebuie să ții cont.
Cum alegi caminul studentesc potrivit. Ține cont de locatie
Distanța dintre căminul studențesc pe care l-ai ales și facultatea unde trebuie să ajungi în fiecare zi este extrem de importantă. Mai ales că orașele noastre – și în special capitala – sunt aglomerate. Verifică cât faci cu metroul, ce traseu ar trebui să alegi, dacă ai autobuze în zonă sau dacă taxiul poate ajunge acolo. În București metroul este vital. Unele cămine sunt poziționate foarte aproape de metrou (West Gate Studios), altele îți oferă gratuit transferul până acolo (ARCCA). Depinde de tine cât timp vrei să pierzi pe drum în trafic.
Cum alegi caminul studentesc potrivit. Ține cont de buget
Este foarte important să alegi căminul studențesc în funcție de bugetul de care dispun ai tăi. Unele cămine studențești includ în tariful lunar toate cheltuielile, altele le au contorizate separat. Asigură-te de la început că este totul clar și trecut în contract, în special garanțiile. Orice cheltuială neluată în calcul de la început îți va afecta ulterior bugetul lunar. Dacă ai nevoie de finanțare pentru acoperirea cheltuielilor, Creditul Investeste in tine de la CEC Bank este o opțiune foarte bună. De ce? Pentru că nu vei plăti din buzunarul alor tăi, banii putând să îi rambursezi după terminarea studiilor.
Cum alegi caminul studentesc potrivit. Ține cont de facilități
Atunci când mergi cu ai tăi să vezi un cămin studențesc, fă-ți o listă cu facilitățile oferite. Cu siguranță vrei vrea acces la internet, o bibliotecă, un magazin de unde să te alimentezi, o farmacie, spălătorie de haine șamd. Cu cât mai multe mai aproape, cu atât mai bine. Notează ce facilități sunt gratuite și pentru care trebuie să plătești. În multe dintre cazuri, nu este nevoie să mai aduci nimic de acasă – ceea ce este perfect. În altele, este nevoie să îți aduci mașină de spălat, dulapuri suplimentare, șamd. Cum vara la noi este foarte cald, îți recomandăm să alegi un cămin cu aer condiționat. Fumezi? Un balcon face minuni :).
Cum alegi caminul studentesc potrivit. Ține cont de mărimea camerei
Dacă alegi să stai împreună cu altcineva în cameră, mărimea acesteia CONTEAZĂ FOARTE MULT. Nu te uita numai la preț, fă-ți calculul în funcție de spațiul de care vei avea nevoie. De exemplu, o garsonieră în căminul Carpex are o suprafață de 15 mp, idem în căminul Green Building pe când una în West Gate Studios sau ARCCA are 25 mp. Fă un calcul cât plătești pentru ce primești. Gândește-te că va trebui să ai propriul birou (pe care să îți așezi un laptop, diverse alte porcăriuțe), dulap unde să îți pui hainele sau mâncarea de la mama (yummy).
Alegerea căminului potrivit nu este ușoară, dar nici atât de grea. Evident că este o decizie pe care trebuie să o iei împreună cu părinții tăi. Dacă te ajută, anul trecut am făcut un Top al căminelor studențești private din București. Citește și alte păreri despre fiecare dintre opțiunile disponibile, Facebook si Google Reviews. Vorbește cu alți prieteni care poate au mai avut experiențe asemănătoare.
Cu siguranță nu există (și nu vei găsi) căminul studențesc perfect. Cu bune și cu rele, căminele studențești private reușesc să mai acopere din deficitul uriaș de locuri de cazare în căminele de stat. Din păcate pentru noi, statul nu a mai făcut nimic în acest sens.